LOUIS: Mai târziu, anul următor
- am să mor la rându-mi –
am aproape treizeci şi patru de ani şi asta e vârsta la care voi muri,
anul următor,
multe luni deja de când aşteptam fără să fac nimic, să mă mint, să nu mai ştiu,
multe luni de când aşteptam să se termine,
anul următor,
cum abia îndrăzneşti să mişti
uneori,
în faţa unui pericol extrem, imperceptibil, fără să vrei să scoţi un zgomot sau să faci un gest prea violent care ar trezi duşmanul şi te-ar distruge pe loc,
anul următor,
cu orice preţ,
frica,
asumând acest risc şi fără speranţa de a supravieţui vreodată,
cu orice preţ,
anul următor,
hotăram să mă întorc să-i văd, să revin, să merg pe urmele paşilor mei şi să întreprind călătoria,
ca să anunţ, încet, cu grijă, cu grijă şi precizie,
- aşa cred eu –
încet, calm, aşezat, - şi n-am fost eu oare întotdeauna pentru alţii şi mai ales, pentru ei, n-am fost eu oare întotdeauna un om aşezat?,
ca să anunţ,
să spun,
doar să spun,
despre moartea mea apropiată şi iremediabilă,
să anunţ eu însumi, să fiu unicul mesager,
şi se pare,
- poate că am vrut întotdeauna, am vrut şi am hotărât, în toate împrejurările şi de când îndrăznesc să-mi amintesc – şi se pare că pot încă şi acum să hotărăsc,
să-mi dau şi să dau altora, şi mai ales lor, tu, voi, ele, şi aceleia pe care n-o cunosc (prea târziu şi nici o pagubă),
să-mi dau şi să dau altora pentru ultima dată impresia că sunt responsabil de mine însumi, chiar până la
acest capăt, că sunt propriul meu stăpân.


Traduction de Ayberk Erkay (Turquie)